|
2.2. Proceduri privind colaborarea in plan local
2.2.1. Proceduri privind colaborarea pina la alegerile locale
2.2.1.1. CNC va elabora un pact de neagresiune si de colaborare pe plan local, in plan politic general si in administratia publica locala, pact care va fi aplicat obligatoriu, fara exceptie, de catre toate organizatiile locale, de sector si ale Municipiului Bucuresti, precum si de organizatiile judetene ale celor doua partide;
2.2.1.2. Modul de colaborare va fi stabilit de catre CLC din fiecare localitate in parte, (in cazul in care nu se constituie CLC prin acordul Birourilor Locale ale fiecarei organizatii), de catre CJC in fiecare judet, de CSC si CMBC in sectoare si la nivelul Municipiului Bucuresti.
2.2.2. Sustinerea si negocierile pentru obtinerea functiilor de viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai Consiliilor Judetene sau a altor functii
2.2.2.1. PNL si PD vor intreprinde toate demersurile pentru crearea de majoritati care sa duca la alegerea in aceste functii a membrilor celor doua partide;
2.2.2.2. Este interzisa negocierea cu PSD pentru formarea majoritatilor;
2.2.2.3. Pentru postul de presedinte al Consiliului Judetean va fi sustinut un reprezentant al partidului membru al Aliantei care a obtinut cel mai mare numar de voturi la scrutinul pentru Consiliul Judetean. Exceptiile se pot stabili de catre CJC cu aprobarea CNC;
2.2.2.4. Pentru posturile de vicepresedinti ai Consiliului Judetean, cele doua partide vor participa impreuna la negocierile cu celelalte partide, cu exceptia PSD, pentru alegerea acestor functii;
2.2.2.5. In cazul in care, in urma negocierilor, unul dintre partide a obtinut postul de presedinte al Consiliului Judetean, celalalt partid va avea prima optiune pentru postul de vicepresedinte al Consiliului Judetean;
2.2.2.6. Pentru posturile de viceprimari cele doua partide vor participa impreuna la negocierile cu celelalte partide, cu exceptia PSD, pentru alegerea acestor functii;
2.2.2.7. Daca unul dintre partidele membre ale Aliantei va obtine singur majoritatea in Consiliul Local, va avea libertatea de a stabili detinatorul postului sau posturilor de viceprimar;
2.2.2.8. Daca unul dintre partidele membre ale Aliantei obtine postul de primar, iar majoritatea in consiliul local se constituie de catre cele doua partide, cu sau fara alte partide, iar Aliantei PNL-PD ii revine un post de viceprimar, partidul care nu are primar va avea prima optiune pentru alegerea viceprimarului;
2.2.2.9. Daca nici unul dintre partidele membre ale Aliantei nu obtine postul de primar, iar majoritatea in consiliul local se constituie de catre cele doua partide, cu sau fara alte partide, iar Aliantei PNL-PD ii revine un post de viceprimar, partidul care a obtinut cele mai multe voturi la scrutinul pentru consiliul local va avea prima optiune pentru alegerea viceprimarului;
2.2.2.10. CJC vor putea stabili derogari de la regulile de la punctele 2.2.2.8. si 2.2.2.9. numai in situatiile unor negocieri in compensare.
2.2.3. Sustinerea in turul II al alegerilor de primari
2.2.3.1. In cazul in care cele doua partide participa pe liste separate la alegerile locale si candidatii ambelor partide se califica in turul II al scrutinului pentru postul de primar, in campania electorala pentru turul II nu sint permise atacuri la adresa contracandidatului sau a partidului din care face parte;
2.2.3.2. In cazul in care unul din candidatii PNL sau PD se califica in turul II al scrutinului pentru postul de primar, candidatul celuilalt partid si intreaga organizatie locala vor sustine candidatul calificat in campania pentru turul II prin:
• Declaratii publice de sustinere;
• Aparitii publice impreuna cu candidatul calificat in turul II;
• Sustinere activa in campania electorala a tuturor membrilor organizatiei locale.
2.2.4. Proceduri privind eventualele candidaturi comune la alegerile locale
2.2.4.1. Forurile competente sa decida candidaturile comune
2.2.4.1.1. Participarea pe liste comune in alegerile locale de nivel local (comuna, oras sau municipiu), cu exceptia municipiilor resedinta de judet, se propune de catre CLC, decizia apartinand CJC;
2.2.4.1.2. Participarea pe liste comune in alegerile locale la nivelul municipiilor resedinta de judet si al judetelor se propune de catre CJC decizia apartinand CNC;
2.2.4.1.3. Depunerea de liste complete (inclusiv rezerve in numar maxim) si de candidaturi de primar in toate circumscriptiile este obligatorie, atat in cazul listelor comune, cat si in cazul participarii celor doua partide componente ale Aliantei pe liste proprii.
2.2.4.2. Cadrul general de stabilire a candidaturilor comune
2.2.4.2.1. Candidatul de primar al Aliantei va fi membrul PNL sau PD cel mai bine plasat in sondajele de opinie la nivel local;
2.2.4.2.2. Numarul de locuri care revine fiecarui partid pe lista de consilieri se stabileste proportional cu rezultatele in sondajele de opinie la nivel local privind intentia de vot pentru consiliul local, respectiv in sondajele de opinie la nivel judetean (de sector sau al Municipiului Bucuresti) privind intentia de vot la consiliul respectiv;
2.2.4.2.3. Proportia calculata se va aplica pe rand locurilor eligibile, marginale si neeligibile.
2.2.4.3. Locuri eligibile, locuri marginale, locuri neeligibile, rotunjiri si modalitatea de realizare a sondajelor de opinie comune
2.2.4.3.1. Se considera locuri eligibile, pentru toate listele, numarul de locuri rezultat din inmultirea numarului total de locuri al listei respective cu procentul din sondajul de opinie, respectiv media procentelor daca se iau in considerare mai multe sondaje, detinut de Alianta, sau cu suma procentelor partidelor membre daca acestea apar in sondaje separat. Inainte de inmultire, din procentul mentionat se scade marja de eroare a sondajului, respectiv media marjelor de eroare daca se iau in considerare mai multe sondaje;
2.2.4.3.2. Se considera locuri marginale, pentru toate listele, numarul de locuri rezultat din inmultirea numarului total de locuri al listei respective cu dublul marjei de eroare a sondajului mentionat, respectiv dublul mediei marjelor de eroare daca se iau in considerare mai multe sondaje;
2.2.4.3.3. Se considera locuri neeligibile, pentru toate listele, numarul de locuri rezultat prin scaderea din numarul total al locurilor listei a locurilor eligibile si marginale calculate ca mai sus;
2.2.4.3.4. Rotunjirile se fac in plus pentru fractii de peste 0.5 si in minus pentru fractii de sub 0.5.
2.2.4.3.5. Sondajele de opinie comune se realizeaza prin acordul organismului de conducere al Aliantei de la nivelul respectiv privind institutia care realizeaza sondajul, modelul de chestionar, metodologia utilzata si alte probleme legate de realizarea sondajelor.
2.2.4.4. Cadrul general de desfasurare a campaniei comune
2.2.4.4.1. Coordonatorul campaniei electorale la nivel local, la nivelul sectorului municipiului Bucuresti si la nivelul municipiului Bucuresti va fi numit de catre candidatul de primar al Aliantei;
2.2.4.4.2. Coordonatorul campaniei electorale la nivel judetean va fi numit de catre CJC;
2.2.4.4.3. Echipele de campanie in toate cazurile se constituie de catre organismele de conducere corespunzatoare ale Aliantei;
2.2.4.4.4. Candidatul de primar (respectiv CJC in cazul campaniei electorale la nivel judetean) si coordonatorul campaniei electorale vor intocmi un buget al campaniei. Acesta se aproba de catre organismele de conducere corespunzatoare ale Aliantei;
2.2.4.4.5. Bugetul campaniei electorale la nivel local, la nivelul sectorului municipiului Bucuresti si la nivelul municipiului Bucuresti se constituie prin aport in proportie de 50% al partidului din randul caruia provine candidatul de primar al coalitiei, celelalte 50% constituindu-se prin aportul celor doua partide, proportional cu ponderea pe lista de consilieri locali. CLC va numi un mandatar financiar al Aliantei la nivel local;
2.2.4.4.6. Bugetul campaniei electorale la nivel judetean se constituie prin aportul celor doua partide, proportional cu ponderea pe lista de Consiliu judetean. CJC va numi un mandatar financiar la nivel judetean;
2.2.4.4.7. Contributiile in natura se evalueaza de catre echipa de campanie si se aproba de catre organismele de conducere corespunzatoare ale Aliantei;
2.2.4.4.8. Toate contributiile trebuie varsate conform calendarului inclus in bugetul campaniei. Neefectuarea contributiilor conform calendarului poate duce la pierderea locului pe lista de candidati;
2.2.4.4.9. Toate contributiile trebuie efectuate inainte de termenul de ramanere definitiva a listei de candidati. In cazul in care un candidat contribuie la bugetul campaniei si pierde pozitia pe lista de candidati i se restituie contributia varsata.
2.2.4.5. Procedura de evaluare a rezultatelor pe plan local
2.2.4.5.1. In cazul participarii pe liste comune in alegerile locale la nivelul judetelor sau al municipiului Bucuresti, numarul de voturi obtinut de lista comuna se repartizeaza celor doua partide in toate calculele ulterioare proportional cu indicele utilizat la repartizarea locurilor pe lista, calculat conform art. 2.2.4.2.2.
2.2.4.6. Participarea la alegerile locale in municipiul Bucuresti si sectoarele acestuia
2.2.4.6.1. In municipiul Bucuresti si sectoarele acestuia Alianta va participa in alegeri pe liste comune de consilieri si cu candidati comuni de primari;
2.2.4.6.2. Listele comune de consilieri se alcatuiesc conform procedurilor descrise la 2.2.4.2.2.;
2.2.4.6.3. Alianta va sustine pentru pozitia de primar general pe actualul primar in functie. In cazul in care acesta nu candideaza pentru un nou mandat, cele doua partide componente vor prezenta candidaturi de primar si liste de consilieri proprii atat in municipiul Bucuresti, cat si in sectoarele acestuia;
2.2.4.6.4. In cazul in care, in urma negocierilor, Alianta va obtine un singur post de viceprimar general, pentru acest post Alianta va sustine un reprezentant al partidului care nu a desemnat candidatul de primar general;
2.2.4.6.5. In situatia descrisa la 2.2.4.6.4., viceprimarul reprezentand Alianta va avea prima optiune in impartirea atributiilor viceprimarilor, in conditiile legii;
2.2.4.6.6. In situatia descrisa la 2.2.4.6.4., in cazul vacantarii temporare a pozitiei de primar general, viceprimarul reprezentand Alianta va asigura interimatul;
2.2.4.6.7. In situatia descrisa la 2.2.4.6.4., in cazul vacantarii definitive a pozitiei de primar general, viceprimarul reprezentand Alianta va fi sustinut pentru a fi desemnat primar general interimar;
2.2.4.6.8. In cazul in care, in urma negocierilor, Alianta va obtine ambele posturi de viceprimar general, pentru aceste posturi Alianta va sustine cate un reprezentant al fiecarui partid membru al Aliantei;
2.2.4.6.9. In situatia descrisa la 2.2.4.6.8., cei doi viceprimari reprezentand Alianta vor primi atributii impartite in mod echilibrat, in conditiile legii;
2.2.4.6.10. In situatia descrisa la 2.2.4.6.8., in cazul vacantarii temporare a pozitiei de primar general, CNC va nominaliza candidatul care va asigura interimatul;
2.2.4.6.11. In situatia descrisa la 2.2.4.6.8., in cazul vacantarii definitive a pozitiei de primar general, CNC va nominaliza candidatul care va fi sustinut pentru a fi desemnat primar general interimar;
2.2.4.6.12. In toate situatiile, in cazul vacantarii definitive a pozitiei de primar general, Alianta va intreprinde toate demersurile legale pentru organizarea alegerilor anticipate in cel mai scurt timp posibil;
2.2.4.6.13. In cazul organizarii de alegeri anticipate pentru postul de primar general, Alianta va desemna drept candidat comun pe cel mai bine plasat membru al PNL sau PD care, pe baza evaluarilor politice (sondaje de opinie, analiza de tur II, determinare) are cele mai mari sanse de a castiga alegerile;
2.2.4.6.14. Alianta va desemna cate trei candidati de primar de sector din partea fiecarui partid membru al Aliantei;
2.2.4.6.15. Alianta va sustine pentru pozitia de viceprimar de sector un reprezentant al partidului care nu desemneaza candidatul de primar in sectorul respectiv;
2.2.4.6.16. In cazul organizarii de alegeri anticipate pentru postul de primar de sector, Alianta va desemna drept candidat comun un membru al partidului care a nominalizat candidatul de primar in sectorul respectiv in alegerile la termen;
2.2.4.6.17. In cazul vacantarii functiilor de viceprimar general sau viceprimar de sector Alianta va sustine pentru alegerea in postul respectiv un reprezentant al partidului component al Aliantei care a detinut postul respectiv inainte de vacantare;
2.2.5. Coordonarea nationala a negocierilor la nivel judetean
2.2.5.1. In cazul in care reprezentantii PNL si PD nu au putut negocia constituirea unei majoritati in Consiliul judetean, situatia se va comunica obligatoriu CNC cu cel putin 5 zile inainte de sedinta de constituire a Consiliului judetean;
2.2.5.2. CNC va intocmi o lista a acestor cazuri si fie va purta negocieri la nivel national cu alte partide, pentru obtinerea unor posturi de conducere, fie, in cazul in care acest lucru nu este posibil, va lasa libertate de negociere CJC din judetul respectiv;
2.2.5.3. Rezultatul negocierilor se comunica CJC si respectarea acestuia este obligatorie.
2.2.6. Procedura de colaborare ulterioara in administratia locala
2.2.6.1. Consilierii celor doua partide membre ale Aliantei alesi in consiliile locale, judetene, de sector si in consiliul general al municipiului Bucuresti se vor constitui intr-o majoritate, singuri sau in asociere cu consilierii altor partide politice sau cu consilieri independenti;
2.2.6.2. In cazul in care consilierii celor doua partide membre ale Aliantei alesi in consiliile locale, judetene, de sector si in consiliul general al municipiului Bucuresti nu pot constitui o majoritate, acestia vor actiona solidar in cadrul opozitiei din consiliul respectiv;
2.2.6.3. Consilierii celor doua partide membre ale Aliantei alesi in consiliile locale, judetene, de sector si in consiliul general al municipiului Bucuresti au obligatia de a sustine initiativele executivului primariilor si consiliilor judetene daca acestia fac parte din unul din cele doua partide componente ale Aliantei sau din majoritatea constituita de acestea;
2.2.6.4. Primarii si viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene apartinand celor doua partide membre ale Aliantei se vor consulta anticipat propunerii unor proiecte de hotarari cu grupurile de consilieri ale celor doua partide si, in cazul in care apar puncte de vedere diferite se vor adresa pentru mediere CLC, respectiv CJ(S, MB)C, care vor decide;
2.2.6.5. Reprezentantii alesi sau numiti in functii in administratia locala apartinand celor doua partide membre ale Aliantei nu vor face declaratii publice referitoare la deciziile sau actiunile celorlalti reprezentanti ai Aliantei care pot aduce prejudicii imaginii acestora sau bunei colaborari in cadrul Aliantei.
2.3. Procedura de desemnare a candidatului prezidential si campania electorala
2.3.1. Procedura de identificare a candidatului
2.3.1.1. Alianta va sustine, atat in ipoteza alegerilor parlamentare si prezidentiale separate, cat si a celor simultane, pe cel mai bine plasat membru al PNL sau PD care, pe baza evaluarilor politice (sondaje de opinie, analiza de tur II, determinare) are cele mai mari sanse de a castiga alegerile.
2.3.2. Procedurile statutare in cele doua partide
2.3.2.1. Decizia de desemnare se supune validarii organismelor statutare competente ale PNL si PD, in conformitate cu procedurile statutare ale fiecarui partid;
2.3.2.2. Din momentul validarii, candidatul este reprezentantul Aliantei si al ambelor partide in cursa prezidentiala.
2.3.3. Anuntarea si lansarea candidatului
2.3.3.1. Anuntarea si lansarea candidatului se va face in luna octombrie 2003.
2.3.4. Echipa de campanie si campania electorala
2.3.4.1. Coordonatorul campaniei electorale este desemnat de catre candidatul prezidential;
2.3.4.2. Echipa centrala de campanie este numita de CNC cu acordul candidatului si consultarea coordonatorului campaniei;
2.3.4.3. Echipele de campanie la nivel judetean, de sector si al Municipiului Bucuresti sunt numite de CJC (S, MB) cu acordul coordonatorului campaniei;
2.3.4.4. Bugetul campaniei electorale prezidentiale se propune de catre echipa de campanie si se aproba de catre candidat si CNC;
2.3.4.5. CNC va desmna un mandatar financiar al campaniei prezidentiale, cu acordul candidatului si consultarea sefului de campanie;
2.3.4.6. Bugetul se constituie in proportii de cate o treime prin contributii ale celor doua partide componente ale aliantei si ale candidatului la functia prezidentiala;
2.3.4.7. Cele doua partide componente ale Aliantei vor intreprinde toate demersurile necesare pentru implicarea tuturor membrilor acestora in campania electorala prezidentiala, conform strategiei prezentata de echipa de campanie;
2.4. Proceduri de intocmire a listelor parlamentare comune
2.4.1. Procedura de desemnare a ponderii pe liste la nivel national
2.4.1.1. Ponderea pe listele parlamentare la nivel national se determina pe baza unui indice calculat astfel:
• 50% raportul rezultatelor obtinute de cele doua partide la nivel national in alegerile din 2004 pentru consiliile judetene, respectiv consiliul general al municipiului Bucuresti (exprimat procentual la nivel national)
• 25% raportul dintre rezultatele celor doua partide in unul (sau mai multe) sondaje de opinie privind intentia de vot pentru Parlament, realizat(e) in luna octombrie 2003.
• 25% raportul dintre rezultatele celor doua partide in unul (sau mai multe) sondaje de opinie privind intentia de vot pentru Parlament, realizat(e) in termen de trei luni dupa alegerile locale din anul 2004.
2.4.2. Procedura de comunicare catre Alianta a candidatilor partidelor
2.4.2.1. Candidatii celor doua partide care urmeaza sa fie repartizati pe liste potrivit ponderii calculate la art. 2.4.1. vor fi desemnati conform prevederilor statutare ale celor doua partide si vor fi comunicati CNC sub semnatura presedintelui fiecarui partid.
2.4.3. Procedura de imbinare a listelor de candidati
2.4.3.1. Pe baza rezultatului obtinut de cele doua partide la scrutinul local pentru Consiliile Judetene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucuresti, mediei intentiilor de vot din sondajele de opinie si a evaluarii filialelor judetene ale celor doua partide, CNC va face o simulare, aplicand sistemul electoral existent si va identifica, la nivel national si la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti, locurile eligibile si locurile marginale;
2.4.3.2. In stabilirea ponderii fiecarui partid pe liste la nivel national se va aplica indicele calculat la art 2.4.1. separat pentru totalul locurilor eligibile, respectiv marginale la nivel national, asa cum sunt acestea definite la 2.2.4.3., rezultand numarul de locuri eligibile si marginale la nivel national care revine fiecarui partid;
2.4.3.3. Repartizarea locurilor stabilite la 2.4.3.2. pe liste la nivel judetean si al municipiului Bucuresti se stabileste de catre CNC, tinand cont de ponderea celor doua partide la nivel judetean, care se calculeaza similar cu indicele de la 2.4.1.1., luandu-se in considerare sondajele de opinie la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
2.4.4. Modificari in situatiile schimbarii sistemului electoral
2.4.4.1. In cazul modificarii sistemului electoral CNC este imputernicit sa redacteze un addendum la prezentul protocol cu privire la modalitatea de repartizare a candidaturilor.
2.4.5. Procedura de depunere a listelor
2.4.5.1. Listele se depun sub semnatura celor doi presedinti, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
2.4.6. Echipa de campanie si campania electorala
2.4.6.1. Coordonatorul campaniei electorale parlamentare si echipa centrala de campanie se desemneaza de catre CNC;
2.4.6.2. La nivel judetean, de sector al municipiului Bucuresti si la nivelul municipiului Bucuresti CJC (MB, S) vor desemna coordonatori ai campaniei electorale parlamentare, cu rol de armonizare si coordonare a campaniilor candidatilor;
2.4.6.3. Coordonatorii la nivel judetean vor intocmi, impreuna cu CJC (MB, S), programul de campanie al candidatilor in judet (MB, S);
2.4.6.4. Coordonatorii la nivel judetean si CJC (MB, S) vor putea decide desemnarea de responsabili locali (in sectoare) ai Aliantei pentru campania electorala parlamentara;
2.4.6.5. Bugetul campaniei parlamentare la nivel central se propune de catre echipa de campanie si se aproba de catre CNC;
2.4.6.6. Bugetul se constituie din contributii ale candidatilor aflati pe locuri eligibile si marginale, precum si din contributii ale celor doua partide, proportional cu indicele calculat la art. 2.4.1.;
2.4.6.7. La nivel judetean, bugetul se propune de catre coordonatorul campaniei si se aproba de CJC (MB,S);
2.4.6.8. Bugetul judetean de campanie se va constitui din contributii ale candidatilor aflati pe locuri eligibile si marginale, precum si din contributii ale celor doua partide, proportional cu raportul de reprezentare pe listele din judetul respectiv;
2.4.6.9. Cele doua partide componente ale Aliantei vor intreprinde toate demersurile necesare pentru implicarea membrilor acestora in campania electorala prezidentiala, conform strategiei prezentata de echipa de campanie.
|